A fost odată ca niciodată, o fată care a primit o tobă. Intr-o zi se aseză cu ea în mană și se apucă să bată la ea. Era o tobă frumoasă din piele de cerb cu corzi negre și un obsidian la capătul lor.
Asa cum se prinse fata de tobă și toba de ea incepură a cânta. Dar cântul fetei nu mai parea cânt, era o poveste. Povestea fetei și a tobei. Era povestea vibrației pieii de cerb întinsă pe frasin, ajutată de fată să iasă. Așa cum se atingea blănița neagră a bățului de piele, așa se mișcau și vibrațiile prin cameră. Era un dans între băț și tobă, un dans al vibrației. Si toba simțea bățul venind spre ea și bățul abia aștepta să o atingă și când se desprindea de ea parcă o trăgea să vina după el. Si asta se vedea și simțea cu fiecare bătaie.
Cu forță și încredere se jucau unul cu celălat ca și cum fata ar fi fost vehicolul prin care ei doi să se întâlnească, martorul uniunii lor.
O voce apăru parcă din neant, de undeva de departe, parcă uitată. Era vocea fetei, dar o voce schimbată. Din centrul ființei ei ieșeau cuvintele cu încredere, fermitate, cerând ajutor Creatorului, Cerbului, Dragonului și tuturor celor care vroiau să o ajute să își găsească Steluța. Fata își căuta Steluța vrând să-i vorbească, să o vindece, să o ia cu ea.
Si cum povestea fata povestea tobei și a ei cu fiecare atingere, cu fiecare bătaie, vocea ei îngheță și vocea tobei se ridică parcă tot mai sus, de neoprit. Din ea rasăriră alte 3 voci de bărbați, sau poate doar una de femeie, cu cel mai interesant sunet posibil. Un sunet nemaiauzit, gutural, cutremurător, dar totuși blând și iubitor pe care fata îl recunoștea.
Apoi urmă linistea cea simplă și minunată, venită și din tobă și din fată…
Asa cum se prinse fata de tobă și toba de ea incepură a cânta. Dar cântul fetei nu mai parea cânt, era o poveste. Povestea fetei și a tobei. Era povestea vibrației pieii de cerb întinsă pe frasin, ajutată de fată să iasă. Așa cum se atingea blănița neagră a bățului de piele, așa se mișcau și vibrațiile prin cameră. Era un dans între băț și tobă, un dans al vibrației. Si toba simțea bățul venind spre ea și bățul abia aștepta să o atingă și când se desprindea de ea parcă o trăgea să vina după el. Si asta se vedea și simțea cu fiecare bătaie.
Cu forță și încredere se jucau unul cu celălat ca și cum fata ar fi fost vehicolul prin care ei doi să se întâlnească, martorul uniunii lor.
O voce apăru parcă din neant, de undeva de departe, parcă uitată. Era vocea fetei, dar o voce schimbată. Din centrul ființei ei ieșeau cuvintele cu încredere, fermitate, cerând ajutor Creatorului, Cerbului, Dragonului și tuturor celor care vroiau să o ajute să își găsească Steluța. Fata își căuta Steluța vrând să-i vorbească, să o vindece, să o ia cu ea.
Si cum povestea fata povestea tobei și a ei cu fiecare atingere, cu fiecare bătaie, vocea ei îngheță și vocea tobei se ridică parcă tot mai sus, de neoprit. Din ea rasăriră alte 3 voci de bărbați, sau poate doar una de femeie, cu cel mai interesant sunet posibil. Un sunet nemaiauzit, gutural, cutremurător, dar totuși blând și iubitor pe care fata îl recunoștea.
Apoi urmă linistea cea simplă și minunată, venită și din tobă și din fată…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu