Am avut acum 2 zile o conversatie cu partenerul meu al carei subiect nu mi-l mai amintesc, ramanand cu mine doar faptul ca aveam opinii diferite. De ce imi amintesc doar acest fapt? Deoarece la un moment dat in timp ce eu imi exprimam opinia cu foarte multa convingere am rostit cuvintele: din punctul meu de vedere. A fost pentru prima data cand m-am oprit si am constientizat ce am spus, si nu imi venea sa cred! Am spus aceasta expresie de o infinitate de ori, dar atunci a fost pentru prima data cand am constientizat cu adevarat ca argumentul meu in conversatie era.... un PUNCT. Si nu faptul ca argumentul meu era un punct ar fi fost problema, dar perspectiva cu care priveam situatia in acel moment era un punct… Nu este de mirare ca imi era greu sa accept ce spunea partenerul me; doar eu vedeam un punct.
Acum un an de zile am fost la un workshop sustinut de Nicoleta Svarlefus in care a adus acest subiect in discutie: punctele de vedere. Imi aduc aminte si acum intrebarea retorica adresata de ea participantilor: “Va dati seama ca toate razboaiele lumii reprezinta de fapt lupte pentru apararea si impunerea unor puncte?” M-a pufnit rasul asa de tare atunci. Mi se parea extrem de comica situatia, dar sincera sa fiu nu cred ca am inglobat atunci totalitatea dimensiunii situatiei ridicate de aceasta intrebare.
Ceea ce am realizat in momentul rostirii acelor cuvinte a fost programul pe care il derulam si updatam in structura mea. Desi lucrez activ la a-mi largii perspectiva, la a depasii conditionarile programelor care ruleaza pe fundal si imi ingusta gandirea, simtirea, intuitia, perceptia; inconstient ma autosabotam intorcandu-ma la un punct!
Instant am schimbat cu “parerea mea este”, ceea ce ofera (cred eu) mai multe posibilitati decat un punct.
Este adevarat ca la matematica am invatat ca punctul este infinit. El reprezinta o infinitate de alte puncte mai mici. Exista intotdeauna posibilitatea de a-l diviza, DAR este definit. Oricata infinitate ar contine un punct pe o coala alba, el este definit prin simplul fapt ca este un punct, separat de si indegal cu restul colii. Daca am face un punct negru pe o coala neagra, sau un punct alb pe o coala alba, separarea si inegalitatea ar disparea instant! Acel punct singuratic s-ar integra in totalitatea colii si ar face parte din ea.
Aceasta metafora mi se pare ca se aplica si la oameni. 7 miliarde de oameni = 7 miliarde de puncte cu, probabil, 7 miliarde de culori diferite. Un moment memorabil in istoria umanitatii va fi atunci cand toate punctele vor fi de aceeasi culoare, pe o hartie de aceeasi culoare, individuale, dar parte dintr-o imagine mai mare. Si poate nici macar de aceeasi culoare nu este nevoie, dar macar o asezare armoniasa in ceea ce ar putea devenii o opera de arta care sa schimbe modul in care privim societatea, omenirea, relatiile!
Ma rog sa ajung sa privesc si eu acest tablou intr-o buna zi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu